Știri
Crucea Roșie din Moldova apreciază sprijinul oferit de Crucea Roșie Română și Crucea Roșie Britanică pentru dezvoltarea capacităților instituționale în domeniul asistenței în numerar și vouchere (Cash and Voucher Assistance, CVA), prin facilitarea participării unui reprezentant al Societății la instruirea „CVA Core Skills Training”, desfășurată la București în perioada 13-16 iulie 2026.
Rîșcani, 10 iulie 2026 - Peste 90 de persoane au donat sânge într-o singură zi la Rîșcani, în cadrul campaniei de donare voluntară „Picături de viață – Crucea Roșie în Acțiune”, desfășurată vineri, 10 iulie 2026, la Instituție Medico-Sanitară Publică Centrul de Sănătate Rîșcani. Campania a fost organizată de Filiala de Cruce Roșie Bălți, la invitația instituției medicale, în cadrul proiectului Blood Safety.
Prezentă în comunitățile afectate încă din primele zile ale inundațiilor, organizația își extinde acum sprijinul acordat celor mai vulnerabile familii, prin asistență financiară directă.
Filiala Briceni a Societății de Cruce Roșie din Moldova a lansat pe 7 iulie 2026, în orașul Lipcani, programul „Briceni Incluziv", destinat refugiaților din Ucraina și locuitorilor raionului. La eveniment au participat peste 70 de persoane.
În perioada 24–28 iunie, a avut loc cea de-a doua întâlnire a liderilor tineri ai ECAYN, desfășurată la Solferino, la care au participat liderul voluntarilor, alături de supleanții acestuia. Evenimentul a reunit reprezentanți ai numeroaselor Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie din întreaga lume, oferind un cadru valoros pentru schimbul de experiență, bune practici și consolidarea colaborării internaționale.
Societatea de Cruce Roșie din Moldova a transmis un lot de ajutor umanitar pentru aproape 70 de copii care vin zilnic la Centrele Comunitare pentru Copii și Familii. Lotul a cuprins caiete de matematică, hârtie A4 și A3, dezinfectanți și produse de igienă. Materiale necesare atât activităților de învățare, cât și menținerii condițiilor de igienă pentru copii.
Societatea de Cruce Roșie din Moldova (SCRM) participă, în perioada 16–17 iunie 2026, la conferința internațională „Preparedness in Practice: Building Resilience in a Changing Europe”, organizată la Londra de Crucea Roșie Britanică. Evenimentul este unul dintre cele mai importante forumuri europene pe tema pregătirii pentru situații de urgență și reunește conduceri ale Societăților Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, reprezentanți ai guvernelor naționale, instituții ale Uniunii Europene, structuri
Crucea Roșie din Moldova marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge și le mulțumește tuturor celor care, în mod voluntar și neremunerat, își donează sângele pentru pacienții din spitalele țării. Ediția din acest an se desfășoară sub sloganul „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”, inspirat de tema globală a Organizației Mondiale a Sănătății.
Bălți, 26 iunie — Societatea de Cruce Roșie din Moldova a organizat o masă rotundă dedicată activităților de donare de sânge, care reunește 25 de voluntari din trei filiale - Soroca, Bălți și Chișinău. Întâlnirea a fost deschisă de președinta organizației, Cristina Crudu.
În perioada 29 mai – 1 iunie 2026, Societatea de Cruce Roșie din Moldova (SCRM) a găzduit o delegație de șase tineri voluntari ai Crucii Roșii din Buskerud, Norvegia. Vizita a urmărit consolidarea legăturilor dintre voluntarii celor două țări și pregătirea tinerilor moldoveni pentru schimbul de experiență planificat în Norvegia în august 2026.
Echipele Crucii Roșii din Moldova sunt prezente în zonele afectate de la primele zile. Evaluăm nevoile, coordonăm cu autoritățile locale și livrăm asistență direct acolo unde este cea mai mare nevoie.
Societatea de Cruce Roșie din Moldova a distribuit ajutoare umanitare familiilor afectate de inundații în satul Greblești, raionul Strășeni